0787 733 743 contact@bizcons.ro

Start-Up Nation

200.000 de lei (sau aproximativ 44.000 de euro) fonduri nerambursabile pentru afacerea ta

De ce să ne alegi pe noi?

l

Redactarea integrală a proiectului

i

Pregătirea documentației și a tuturor actelor necesare

Sprijin in implementarea proiectului dupa aprobare

}

Timp de predare rapid

Date despre programul de finanțare

Pentru accesarea programului Romania StartUP Nation, firmele solicitante trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, dintre care, pe cele mai importante le enumerăm mai jos:

– Sunt SRL-D, SRL sau cooperații.

– Sunt înfiintate după data intrării in vigoare a OUG-ului 10/30.01.2017

– Nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale

– Au codul CAEN autorizat la ONRC in momentul depunerii primei cereri de tragere.

– Creeaza minim 1 loc  de  munca si il mentine pe o perioada de cel putin 2 ani dupa implementarea proiectului.

– Actionarul/actionarii nu au sau nu au avut calitatea de acționar sau asociat într-un alt IMM (SRL, SA sau SRLD) care desfășoară sau a desfășurat aceeași activitate autorizată pentru care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere.

 

200.000 de lei (aproximativ 44.000 de euro) este suma primită maximum în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 100% din valoarea proiectului.

Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de:

  • echipamente si utilaje
  • spatii de lucru
  • autoutilitare
  • autoturismele (limitate la valoarea de 36.000 lei) și doar unul singur pe sociectate. Limitarile acestea nu sunt valabile pentru activitatile de taxi, scoala de soferi, rent-a-car
  • echipamente de climatizare/incalzire
  • echipamente de obtinere a unei economii de energie
  • echipamente IT
  • mobilier
  • birotica
  • chirii doar pentru spatii care nu au destinatie locativa
  • cheltuiala salariala completa in limita salariului mediu pe economie
  • realizare pagini web de prezentare – limita 8000 lei
  • francize
  • licențe
  • cursuri de antreprenoriat
  • software
  • consultanta (limitata la 8000 lei).
  • In ceea ce priveste TVA-ul, aceasta este eligibila pentru firmele care nu sunt platitoare de TVA.

Bunurile achizitionate in cadrul programului trebuie sa fie noi, nu se accepta second hand precum nici variantele de finantare prin leasing.

Inscrierea se face online (varianta offline nu mai este disponibila), pe o perioada de 30 de zile calendaristice.

Evaluarea se face in ordinea punctajului, pe urmatoarea grila de punctaj (persoane defavorizate conform HG 799/2014):

Dupa perioada inscrierilor, urmeaza evaluarea proiectelor, in ordinea punctajului obtinut, perioada care e posibil sa dureze mai mult de o luna.  Conditia de eligibilitate este ca un proiect sa aiba minimum 50 de puncte.

 

Solicită o consultanță gratuită!

• vă oferim mai multe informații - GRATUIT
• verificăm eligibilitatea firmei și a ideilor de investiții - GRATUIT
• elaborăm cererea de finanțare
• vă oferim servicii de proiectare prin partenerul nostru
• vă oferim consultanță pe perioada de implementare / post-implementare

Bucuresti, Thomas Masaryk, nr.3